ROMANIA DE PE FACEBOOK

13450828_1172521009447805_931165447230821381_n

 

Evenimentele din ultimii 7 ani din viata mea s-au precipitat foarte tare. Probabil pentru ca imbatranesc,probabil pentru ca-mi dau seama cum pot pune in practica experientele acumulate. E adevarat ca viata incepe la 40 de ani, pana atunci faci doar cercetare. La mine a inceput pe la 45…

In transformarea mea, ca experienta, a intervenit, la un moment dat, un factor extrem de important, o descoperire, uimitoare, pentru acele vremuri : FACEBOOK !

M-am bucurat ca un copil pentru o noua jucarie, pentru ca am reusit sa descopar o metoda de comunicare, un univers nou! Mi-am regasit numerosi prieteni, pe care, pe unii, ii credeam pierduti. Am revazut locuri de care imi era dor. Am reusit sa comunic cu oameni pe care nu-i cunoscusem inainte. Am aflat vesti teribile sau placute, cancanuri si povesti adevarate, am aflat ca Maria a plecat cu Ion in Honolulu si Gheorghe a ramas acasa, sa-si inece amarul(sau sa sarbatoreasca bucuria) in bautura. Sau in bratele Ilenei.

Am descoperit o alta Romanie, una in care toti sunt comentatori, mai mult sau mai putin avizati, mai mult sau mai putin la subiect, mai mult sau mai putin justi sau obiectivi, dar mereu prezenti,mereu acolo. Cum apare ceva pe pagina cuiva « urmarit » , cum HAT ! si noi cu comentariul. Si poporul asta feisbuchist a ales un presedinte, a demis un prim ministru- Quasimodo al politicii romanesti si si-a exprimat dezprobarea pentru tot poporul politic al Romaniei post-revolutionare. Au ajuns sa-i invie pe Bratieni, pe Kogalniceanu, pe regele Carol, pe Burebista si Decebal, chiar si pe Ceausescu(despre Gheorghiu-Dej,Ana Pauker si generatia lor stiu mult mai putin,istoria aia n-au avut de unde s-o mosteneasca…). Informatia, zvonul, circula cu viteze exponential crescute comparativ cu viteza din timpul Revolutiei, sa zicem, atunci cand ni se comunica prin curier ca o masina cu teroristi se indreapta spre Cavnic, dar n-a mai ajuns niciodata, o asteptam, inca, si acum.

Din pacate, poporul acesta nu-i prea are intre randuri pe tata, pe unchii sau matusile mele(cu o singura exceptie,una dintre matusile mele,de 69 de ani, are Facebook, pentru ca verii mei au plecat, toti, in strainatate), oamenii aia pe care 22 decembrie 1989 i-a prins cu pantalonii in vine, pentru ca aveau 40 si ceva de ani, au umblat la scoli, grele pe acele vremuri, au invatat meserii, au muncit fidel, fara sa lipseasca o zi, nici macar cand erau bolnavi, pentru ca aveau copii de crescut si un ideal de construit. Tata lucrase 28 de ani in mina si s-a pensionat in 1990, avea 46 de ani si s-a trezit foarte repede ca pensia nu-i ajunge pentru familia cea noua, cu 2 copii mici si sotie casnica. Si a plecat, prima data ca sezonier prin Ungaria, vreo 2 veri, si mai apoi pe termen lung, in Israel 6 ani si pe urma in Spania vreo 7. A invatat. Nu a stat acasa ca sa se bucure de nepoti, de copiii mei. E drept ca nici eu nu m-am bucurat de ei, ca am plecat si eu,in Israel, in 1993. Fiica mea, ca o papusa,care gangurea si spunea cuvinte noi, invatate zi de zi, avea 4 ani. Fiul meu, 7 luni.Il puneam pe pat,micut si rotund cum era, o minune si el, il chemam amandoi si el venea mereu la mine. Sotia isi reluase postul de invatatoare, nu ne ajungeau banii. Cu copiii am stat eu, pana prin noiembrie 1993, cand am plecat in tara fagaduintei unei vieti mai bune, pentru ei si pentru mine. Nu stiam nimic, nu aveam experienta, aveam ceva creier si tenacitate si forta. Pentru ca pe santier ai nevoie de forta.

Eu astept din 1993 sa vin acasa.In 24 de ani, am tot venit, am visat, am sperat, am cheltuit ce-am avut si am plecat din nou. Poate n-am fost in stare de mai mult. Poate ca am invatat „afara” ca viata trebuie traita altfel. Cu siguranta n-am venit sa urasc pe nimeni, nici macar dusmanii(desi nu stiu sa am, poate adversari de idei). Oriunde as fi, oriunde as merge in lume, sunt roman, sunt ambasadorul tarii mele prin orice as face. Vin dintr-un colt de rai numit Maramures si m-am saturat sa fiu mandru numai de peisaj. As vrea sa fiu mandru de oameni. Nu mi-am permis sa judec, niciodata, pe nimeni. Nu aplec urechea la zvonuri sau barfe. Ma straduiesc sa gandesc cu mintea din dotare, atata cata e. Si cred,cu toata puterea, ca masura oricarui lucru este rezultatul, concret, pur si dur, nu povestea, oricat de frumoasa ar fi. Nu sunt detinatorul niciunei licente, cu atat mai putin al adevarului. Si nu, nu doresc sa iau tara inapoi, pentru ca n-a mutat-o nimeni. Imi doresc doar mai putina ipocrizie si minciuna, pentru ca, pentru mine, albu-i alb si negru-i negru.

Iar prietenii mei din Romania, multi virtuali si multi reali, pe care-i cunosc personal, incearca sa ma convinga ca realitatea e alta decat cea pe care o percep eu. Realitatea sunt faptele, intamplarile, evenimentele, iar adevarul este relatarea lor de catre noi. E adevarul fiecaruia, personal, o realitate trecuta sau nu prin prisma mintii noastre. Iar Romania de pe Facebook e putina, pentru ca acolo, afara, mai este o Romanie care merge, vine, traieste, voteaza, este votata, face ziduri sau averi. Pentru ca intr-o lume hranita virtual aurul, tablourile, proprietatile si terenurile sunt ceva foarte real, la care se poate ajunge foarte usor daca pixul e in buzunarul cui trebuie. Si poti chiar scapa de porcariile pe care le faci cu pixul ala. Si cu adormirea celor care sunt sau nu sunt pe Facebook .                                                             Nyerjak Antonio

 

2962 Total Vizualizări 3 Vizualizări Astăzi

Adaugă primul comentariu pentru articolul "ROMANIA DE PE FACEBOOK"

Scrie un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi publicată.

*