De 1 Mai, totul este frumos… mai putin noi…

Navodari-_-1-Mai-2015

Scriu la inceput de vacanță muncitorească, privind un cer prafuit cu nori si verdele curat al ierbii. Un contrast poetic, cu miresme de trecut scurs printre palme. N-am palme de muncitor, dar nici nu ma minunez cand vad sapa, intreband pe google ce reprezinta. Am dat cu sapa la viata mea de vreo doua ori la aerisit porumbul, adica la prasit. Bunicii mi-au curmat pornirile criminale asupra cerealei cu origini americane, indrumandu-ma catre obiceiuri mai aproape de originile noastre pastorale. In lipsa oilor plecate la munte, erau bune si vacile.

Echipat corespunzator, cu talpile goale, tocmai pentru ca sa uit asfaltul Capitalei, si cu un băț de alun croit pentru a-mi ajunge sub barbie, excursia cu vaca pe islaz echivala atunci cu libertatea. Ca sa nu mor prost, luam si o carte de Jules Verne. Se spune ca oamenii pleaca in vacante pentru a uita de necazuri, certuri cu sotia, chestii si socoteli domestice. Eu mergeam in vacante fara sotie. Este adevarat ca la varsta aceea de 5×2 ani, nici n-aveam o nevoie stringentă de invazia domestica a sexului frumos in viata mea, viata construita in jurul scolii, a notelor sub 9 si a pedepselor cu lipsa de fotbal in fata blocului.

Eram in epoca de piatra a tehnologiei. Evadam cu bovinele pe islazul comunal si ma inchipuiam unul din Copiii capitanului Grant. Ma imbaiam fara sampon intr-un râu prea curat si mancam mamaliga cu branza. Ca desert, furam cateva mere din curtile oamenilor, o infractiune acceptata la modul „lasa-l măh, e baiatul lui Stancuța de la Bucuresti, de unde sa aiba aia pe-acolo mere?”. Auzeam acele comentarii si consideram ca invidia asupra urbanului se transforma in mila. Ma simteam jignit, mai ales ca in Piata Matache erau mere berechet. Turcii si olandezii nu descoperisera inca Piata Matache, iar eu nu stiam despre ei decat ca s-au batut cu Stefan cel Mare si ca au inventat laleaua. Auzisem in jurul blocului o expresie ciudată „cine-a infipt laleaua-n branză” si eram cuprins de o sete de cunoastere a faptuitorului… ceva de speriat. Daca as fi avut o lalea…..

Dar o crenguta de fag nu merge? Am incercat si parca nu era feng-shui. Un brusture? Mai degraba brusturule este folosit in alte scopuri… Am facut un recensamant al gospodariilor unde vazusem flori… nimic. Offf… daca eram la Bucuresti… acolo sunt lalele… de ce nu mi-o fi venit ideea acolo? Si mamaliga asta s-a intarit… mai bine o inmoi in apa… Soarele ma indemna sa ma inmoi si eu in rau alaturi de mamaliga. Apa sarata… dar nu strica putina sare pe mamaliga si asa bunica nu prea pune ca-i face rău lui ăl bătrân… dar uite pestii… si lor le este foame. Luati măh, mamăligă! Si tataie ăsta care ascunde unditele si ni le dă numai duminica după slujbă? Ia uite ce mare este… o fi puiul lui Moby Dick? Ca si cartile astea au fost scrise de specialisti, nu de prosti. Buna baie… ar merge o tigara din hartie de ziar cu mătase de porumb. N-am. Ion, vecinul, era specialist, dar si-a ars buzele odata si de atunci s-a lasat de fumat. Sa dormim putin cu cartea sub cap.

„Mah, unde sunt vacile?”. Bunicul intrerupsese somnul meu fara limite, introducand cu forta probleme existentiale rurale cu care nu eram obisnuit. Adica, vacile. Imi adusese gogosi calde facute de bunica. Am mancat amandoi in tacere. Bune. Deliciu. „Zi mah, unde sunt vacile?” S-a prabusit universul, faliile corpului meu se ciocneau intr-un cutremur devastator. „Ti-e frig, mah? De ce stai in pielea goala?”. Da, eram gol, liber de haine, de incaltaminte si totusi in de griji. De temeri cu coarne… vacile. „Hai la ocol sa le luam ca au intrat in fânul statului”. Nu mă bate? Nu ma ceartă? Tataie bun. Si ce? Vacile n-au si ele voie sa manance gogosi vegetale? Si statul asta cu fanul lui, le tenteaza… ehe.

A platit bunicul amenda. Mergeam tacuti spre casa, cu vacile explodand de-atata bunastare. Am spart tacerea.”Tataie, mata stii cine-a infipt laleaua-n branză?”. O palma peste ceafă si un sut in fund au fost raspunsuri non-verbale. Ala rostit a fost scurt: ” Mă-ta!”. E drept, la Bucuresti am incercat experimentul cu niste bulbi capatati de mama de la o vecina care se mandrea cu lalele in ghiveci. Mama nu mi-a spus nimic. Doar tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, a avut o remarca: „Desteptul tatii, ai pofta de branza cu ceapa? Lasa arpagicul deoparte. E copil ca si tine. Doar ca el creste mai repede”.

Ala a fost momentul cand mi-am dorit sa cresc repede si sa aflu, mare fiind, cine-a infipt laleaua in branza. Am aflat. Toti oamenii. Pot sa ma intorc, sa fiu iar copil in vacanta? Vacanta adevarata… nu ca asta de 1 Mai.

Viorel Negru

5799 Total Vizualizări 1 Vizualizări Astăzi

Adaugă primul comentariu pentru articolul "De 1 Mai, totul este frumos… mai putin noi…"

Scrie un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi publicată.

*