AM FOST ACOLO! TREBUIE SA FIU MANDRU?

revolutia-romana2

Cineva spunea ca, viata intr-o fericire perpetua ar fi asimilata plictisului. Ca mai toata lumea n-am avut timp sa ma plictisesc. Am trait si in socialismul multilateral dezvoltat si in aceasta democratie originala ce dureaza de 27 de ani. Ce faceam acum 27 de ani, pe 21 decembrie? Ca orice tanar rebel, rocker si cu bancuri despre Ceausescu in varful buzelor. Eram un golan al vremurilor, ce-si completa veniturile salariale facand bisnita cu deodorante, maieuri chinezesti si costume refuzate la export, toate cumparate de la Bucur Obor, cel mai mare magazin universal din tara. Eram un grup de prieteni, fosti colegi de liceu, care credeau ca jucand carti, ascultand Ac/Dc si stand la un pahar de vin cu pepsi pacaleam sistemul. Ne simteam bine, un pic dizidenti si ne certam cu parintii pentru ca seara ascultam Europa Libera sau Vocea Americii destul de tare incat vecinii sa aiba motive sa faca o sesizare la Militie. 21 decembrie 1989 se desfasura conform unui program bine stabilit: dupa-amiaza aveam de mers la un prieten armean sa jucam whist. Parintii sai erau plecati asa ca puteam sa ne desfasuram in voie. Statea undeva pe langa Sala Polivalenta. Fumam BT, iar invingatorul urma sa primeasca un pachet de Kent. Jucam pentru o glorie efemera, insa „lupta” era de o intensitate ce facea sa paleasca orice lupta de clasa. Jucam in draci, iar televizorul, fara sonor, ne prezenta adunarea populara din Piata Palatului. S-a intrerupt transmisia, puricii invadasera ecranul dar „insecticidul” rock ce iesea din magnetofonul Kashtan, combinat cu parfumul de coniac Zarea si fumul de tigara bulgareasca ne facea bine. Intre doua melodii…am auzit de afara un zgomot. Am iesit pe balcon si am vazut elicoptere ale Militiei si Armatei zburand foarte jos. In plus, multa lume se indrepta grabita spre centru. Un prieten a sunat acasa iar vestea ca la Universitate este demonstratie impotriva lui Ceausescu ne-a luat piuitul! Am hotarat sa mergem din curiozitate, nu dintr-un spirit patriotic, sa vedem cu ochii nostri ce si cum. Pe drum discutam intens despre zvonurile cu mortii de la Timisoara, impreuna cu altii care mergeau sa vada minunea din piata. La Piata Unirii, un cordon de militieni interzicea accesul autoturismelor spre Universitate. Nu si al oamenilor! Am trecut printre ei si teama a inceput sa-si faca un cuib trainic in suflete. Se auzea Jos Ceausescu! Jos comunismul! Libertate! Libertate! Fondul sonor se amplifica si ni s-a facut frig. La Biserica Coltea deja eram om langa om. Tineri, batrani, muncitori, intelectuali, romani, tigani. Zvonistica era in floare. Vin americanii sa ne ajute, Gorbaciov a spus ca nu se baga….Ne era frica…dar solidaritatea unei mase de oameni ne dadea curaj, ca sa nu-i spun inconstienta. Cineva ne-a spus ca baricada din fata de la Intercontinental este atacata de Militie si ca Armata a intervenit si ea. „Armata este cu noi”…..”Haideti oameni buni mai in fata sa sustinem baricada!..altfel ne omoara ca la Timisoara”. Baricada era la aproape 150 de metri in fata noastra. Valul multimii a inundat toata Piata Universitatii. Eu si cu un prieten am ajuns pe scarile Teatrului National. Acolo, portarul lasa oamenii la toaleta…dar cu luminile stinse! Frica era universala. Cineva spunea ca suntem filmati de Securitate de pe balcoanele Intercontinentalului. Erau intradevar oameni la balcoane. „Nu vezi tovarase ca sunt turisti!”.”Tovaras esti cu comunistii tai! Ei ne-au adus aici!”. Radiourile portabile Pescarus erau date la maxim. Europa Libera ascultata in public! Vocea Americii. Stirile se transmiteau din gura in gura! Cica ar fi cativa morti la baricada! Cum sa fie? Cum stiau ei la radio iar noi acolo, nu? Dintr-o data s-au auzit impuscaturi!!! Doamneee….si trasoare se vedeau indreptandu-se spre cer! Facusem armata 9 luni la termen redus si mi-am dat seama ca sunt gloante de manevra. Spectacolul gloantelor a indarjit lumea. „Jos Ceausescu! Libertate”. Apoi….sunetul infundat al mortii s-a auzit! Se tragea cu munitie de razboi! In oameni! Teroare! Am fugit….ne-am calcat in picioare….sa supravietuiesc si sa ajung acasa! Am luat-o spre liceul Spiru Haret…..un tab se auzea in spatele nostru….am intrat intr-o curte cu alti cinci barbati. A trecut tab-ul. Fugi acasa, Viorele! O liniste stranie cuprindea Piata Galati, curtea liceului Cantemir era plina de tineri ce ascultau Europa Libera. Nu se auzea decat radioul. Am plecat spre Calea Mosilor ….vitrine sparte, carti cu Ceausescu rupte si nicio masina pe strada. Cativa furau dintr-un magazin de imbracaminte…..nimeni nu-i baga in seama. Ufff! Am ajuns acasa. Era 12 noaptea. Dimineata….zgomot….manifestatie? Muncitorii de la Mecanica Fina…”Veniti cu noi”…Jos Ceausescu! Libertate! M-am dus….am ajuns langa Comitetul Central. Vizavi, barul Atlantic unde ne mai strecuram alaturi de protipendada comunista devenise depozit de arme. Soldatii nu stiau sa foloseasca armele….n-am pus mana pe arme….desi mi s-a oferit….nu te legitima nimeni….”Am ocupat Comitetul Central” Uraa! Biserica de langa Sala Palatului era ciuruita de gloante . Un elicopter a decolat de pe CC. „A fugit criminalul”. Am fugit si eu pentru a doua oara acasa . La Universitate aparusera crucile. Lumanarile. Durerea. Am fost acolo. Am fugit. Am fost las. Peste 1500 de oameni au murit in toata tara. Printre ei si doi bistriteni: Cristian Bucur si Ioan Sabau. Datorita lor…azi….pot sa scriu si sa gandesc liber. Recunostinta eterna…..                                                                      VIOREL NEGRU

7183 Total Vizualizări 5 Vizualizări Astăzi

Adaugă primul comentariu pentru articolul "AM FOST ACOLO! TREBUIE SA FIU MANDRU?"

Scrie un comentariu

Adresa ta de mail nu va fi publicată.

*